Am fost săptămîna trecuta la un spectacol. Cam demult? Poate. Mă gîndisem să înghit amărăciunea, să păstrez numai bucuria şi seninătatea. Azi (mă rog, poate m-am trezit cu faţa la cearşaf…) am simţit că-mi dă ghes necazul. Aşa că apelez la terapia prin scris. Mai ştii, poate am să fiu mai împăcat…

Aşadar, Absolut!, monospectacol cu Marcel Iureş. Adaptare după Ivan Turbincă. La Teatrul de operă şi Balet din Chişinău. Să le iau pe rînd:

1. Nu-mi amintesc de mult să-mi fi produs atîta plăcere un spectacol (de la Andrei Şerban încoace?). Mai cu seamă al unui singur actor. E glumă să ţii spectatorii cu ochii şi urechile pe tine 1 oră 30 min.?  Încercaţi. 10 bile albe pentru marele maestru Marcel Iureş. Ce zic eu, zece, toate bilele albe reperabile!

2. 5 bile albe pentru oamenii cu ideea Festivalului “Poduri de teatru”. Aferim! Mai vrem!

3. 1 bilă neagră pentru organizarea în sine. Se puteau găsi mai multe spaţii cu atmosferă intimă, mult mai potrivite decît văgăuna din spatele scenei Operei chişinăuiene.

4. 5 bile negre pentru ăi de s-au ocupat de  vînzarea biletelor, că e vorba de organizatorii festivalului, că e vorba de Teatrul de Operă şi Balet. Au pus în vînzare bilete de 50 de lei şi de 100 de lei. Nu era nici o diferenţă, în sală. Nu existau numere de rînduri, de locuri. Care să fi fost rostul diferenţierii? (Oricine poate conchide pentru sine. Nu acuz.)

5. 10 bile negre pentru tipa ţîfnoasă care făcea pe plasatoarea. Trata oamenii ca un birocrat sadea, ca pe nişte zerouri.  La nedumerirea celui care încerca să afle unde şi cum s-ar putea aşeza conform locului indicat în bilet, răspundea ca pe malul Dîmboviţei: “Găsiţi şi voi unde nu e ocupat… Păi, cine v-a pus să luaţi bilete de 100 de lei… N-am ce vă face!” În schimb, se jimba slugarnic cînd întreba mieros: “De la ICR? Poftiţi, vă rog, aici, aveţi rezervate locuri.” Nu ne placi, duduie, bine ar fi să nu te mai vedem!…

Îmi place să cred că cei 100 de lei plătiţi pentru bilet au intrat în onorariul marelui Marcel Iureş.