Primăria Chişinăului s-a gîndit, în vederea prezervării culturii, că n-ar fi rău să ajute cele cîteva sute de clădiri mai vechi din capitalie să se mai ţină copăcel o vreme. Aşa că le-a agăţat cîte un ecuson. Pînă aici e bine. De alte cîteva sute ce ar fi trebuit de mult agăţate acolo unde au răsărit ca ciupercile blocuri, case, şantiere, şandramale, ca şi de ruinele dezolante, care au fagocitat memoria de piatră a oraşului, ce să mai vorbim? Restul e tăcere… Dar şi aici nu ne-am dezminţit. Chiar tăbliţa cu Nr.1, cea de pe Primărie, te pune, oarecum, în încurcătură. Ai o senzaţie, ca să zic aşa, cam oximoronică. Vezi monstruos. Parcă nu stau prea bine alături orăşănesc, cu parfum de RASSM, şi, Doamne mă iartă, importanţă naţională, cu alură falnică de independenţă. Consecvenţa ar cere (mai ales dupe aşa vocabulă neaoşă cum e Duma), zic eu, cam un astfel de text: “Zidania fostii Dumi orăşăneşti/1901/Pamentnic di arhitecturî şî istorii di însămnătati norodnicî”. Ar fi fost, parcă, mai la locul lui… Din fericire, nimeni nu-mi cere sfatul.
Articole cu următoarea etichetă ‘istorie’
Eroii şi Memoria
Revoluţia Română a făcut 20 de ani. Mi-e şi greu să cred că atîta a trecut de cînd stăteam cu urechile, practic, lipite de aparatul de radio ca să aflăm ce se întîmplă, de fapt, peste Prut, pentru că informaţiile furnizate de TASS erau cum erau. Şi auzeam multe: despre terorişti, libanezi, sirieni şi autohtoni, despre schimburi de focuri la Otopeni şi la MApN, despre rafale de mitraliere lîngă Televiziunea Română Liberă, din sediul căreia se făcea apel la Armată şi la cetăţenii cu arme să vină în ajutor, despre zeci şi sute de morţi. Ce mai, nu eram prea departe de americanii care au ascultat, cuprinşi de panică, emisiunea radio a lui Orson Welles din 30 octombrie 1938, cu Războiul lumilor al lui H. G. Wells. Eram cu tot sufletul acolo, în Ţară, şi eram mîndri de curajul fraţilor noştri…
Azi ştim că, atunci, s-a trucat şi s-a contrafăcut tot ce se putea. Teroriştii de la Otopeni erau militari români trimişi la masacru printr-un ordin criminal. Diversioniştii de la MApN erau o subunitate USLA măcelărită numai pentru a regla anumite conturi între Armată şi Securitate. Nimeni nu a atacat Televiziunea. Numai morţii au fost adevăraţi. Civili şi militari. Şi curajul demonstranţilor, în mare majoritate tineri de seama noastră, pe atunci. Mulţi au rămas pe veci la aceeaşi vîrstă. N-au avut copii care să se bucure de Libertatea cucerită de ei. Cucerită pentru toţi, inclusiv pentru copiii celor care au tras în ei. 20 de ani, şi încă nu se cunoaşte tot adevărul…
Zilele trecute, Parlamentul Republicii Moldova a decis prelungirea termenului de desfăşurare a anchetei privind evenimentele de după 5 aprilie 2009 cu încă patru luni. Ar fi oare un optimism exagerat să credem că, în mai 2010, vom cunoaşte tot adevărul? Căci este imperios necesar să ştim cine a dat ordine şi cine le-a adus la îndeplinire – concret, cu nume – , ca să putem face un pas spre însănătoşirea societăţii. Măcar atît merită tinerii care au avut curajul de a nu tăcea. Ei nu s-au vrut eroi. Pur şi simplu, nu au mai răbdat. Şi le-au redat altora puterea de a spera şi demnitatea…
Este o datorie morală a noastră a tuturor să păstrăm mereu amintirea celor întîmplate în decembrie 1989 şi în aprilie 2009. Altfel, nu am putea să ne respectăm. Şi nu am avea dreptul de a pretinde să fim respectaţi. “Să nu uiţi nimic din lucrurile pe care le-au văzut ochii tăi şi să nu-ţi iasă ele de la inimă în toate zilele vieţii tale; şi să-i înveţi pe fiii tăi şi pe fiii fiilor tăi.” (Biblia, Deuteronomul 4:9).
Un cîntec de Cristian Paţurcă, în memoria eroilor. Golan Post-Mortem
Cică-ştiri din junglă 1
Cultură: Cresc monumentele
Cică, guvernul RM a adoptat, ieri, o decizie privind ridicarea unui monument domnitorului Bogdan Întemeietorul Moldovei. Zice-se că iniţiativa ctitoricească îi aparţine Serviciului de Securitate şi Informaţii şi că monumentul va ocroti tihna Institutului Naţional de Securitate şi Informaţie. Altă veste bună şi încurajatoare este că Ministerul (in)Culturii şi (fu)Turismului va avea sarcina să monitorizeze nivelul artistic al monumentului. Aşa cum a boncăluit MU1, cîteva zile în urmă a fost inaugurat un monument al lui Ştefan cel Mare la Briceni. Probabil, marele voievod a construit toate mănăstirile şi bisericile, nelăsîndu-i actualului decît monumentele. În viitorul apropiat, spre cerul statal se vor avînta şi alte opere sculptural-patriotice, care vor sonda, tematic, negura vremurilor. Astfel, în faţa MAI ar urma să apară o statuie bîtoforă a şefului peceneg Huiduma, iar la Condriţa – grupul sculptural Haţbăţzdup şi echipa, care va înveşnici o căpetenie de lotri neandertalieni ce a hălăduit pe aceste meleaguri în epoca mamuţilor roşii.
High-tech: Avem cu ce
Cu ceva zile în urmă, ziarul Timpul a informat cetăţeanul că maria postoico, ex-vicepreşedinte al parlamentului, actualmente candidat la funcţia de deputat pe listele pcrm, se duce în fiecare dimineaţă, pe banii contribuabililor, la frizerie cu o maşină a parlamentului, care are numărul de înmatriculare RM P 005. Cică, a doua zi după apariţia materialului, aceeaşi maşină, cu acelaşi şofer, cu umplutură din aceeaşi marie postoico, a tras la aceeaşi frizerie, avînd, de această dată, numărul C JC 149. Aceste informaţii nu pot fi puse în niciun caz la îndoială, dar adevărul, pare-se, e mult mai cutremurător: chestia cu înlocuirea numărului oficial al maşinii cu unul fictiv este doar o diversiune menită să distragă atenţia de la scopul real al vizitelor la frizerie. Zice-se că, la această “frizerie”, ex-vicespicheriţei i se recondiţionează permanent pentru alegeri aşa-zisul creier cu tărîţe exclusiviste de import din Rusia, roada 1937, fapt care îi asigură activistei binecunoscuta calitate a discursului. Sursa acestei dezvăluiri, care a vrut să-şi păstreze anonimatul, a mai spus că metodologia acestei proceduri fără precedent a fost elaborată de AŞM şi că de ea nu este străin reputatul chimist gheorghe duca.
l love you. What’s wrong with that?
Bent
Am văzut un film zilele astea. Crud şi plin de omenie. Se numeşte Bent şi este o ecranizare a dramei omonime a lui Martin Sherman. Nu e un film nou, e din 1997, aşa că nu este cazul să-i expun trama. Locul acţiunii – Germania nazistă: la început, cabaretele decadente ale Berlinului (apariţie sclipitoare a lui Mick Jagger în rolul unui cîntăreţ travestit), apoi lagărul de concentrare Dachau. Timpul acţiunii – anul 1933. Eroul – Max, un “băiat de lume” homosexual (Clive Owen). Pe ecran se perindă multe, mai mult ori mai puţin comune pentru filmele ce relatează despre perioada respectivă. Sînt posibile o mulţime de comentarii asupra acestei pelicule. Este un film despre Germania hitleristă şi atrocităţile ei, despre Noaptea Cuţitelor Lungi? Se poate spune. Despre soarta tragică a minorităţilor marginalizate şi persecutate în al III-lea Reich (evrei, ţigani, homosexuali, adversari politici)? Fără îndoială. Despre dragoste? Cu siguranţă. Aş spune însă că, mai presus de toate, Bent este un film despre rezistenţa în faţa abuzurilor, torturii, dezumanizării, aneantizării. Rezistenţă prin iubire (“I love you… It makes me happy…”) şi… umor. Un film despre demnitatea umană (“We made love. We were real, we were human.”). Despre (re)dobîndirea demnităţii în faţa morţii. Prin dragoste. Care metamorfozează hedonismul egoist şi dorinţa animalică de supravieţuire (“I’m going to stay alive.”) în jertfire de sine şi sete de libertate. Libertatea pe care nimeni nu ţi-o poate lua şi care îţi poate oferi întotdeauna o ultimă opţiune, a morţii fără a fi frînt (“Someone in our barracks killed himself… It’s an act of free will.”). Renaştere. Pe moarte călcînd.
Istoria la moldoveni
Recent, destinsul scabant de talie intermaţională, proaspătul doftor în isterie victor stepaniuk, a mai comis o descoperire în domeniul în care persistă să paraziteze. În spiritul ideologiei dragi pîntecului său, cum că în pragul victoriei -ismului se acutizează lupta de clasă, el a constatat că nu numai politica poate fi antistatală, ci şi istoria, cu toate disciplinele ei, în speţă arheologia. La ce bun să se mai facă cercetări referitoare la epoca lui Ştefan cel Mare – doar se ştie deja că voievodul a întemeiat Moldova cu 650 de ani în urmă, că era Ssssssssstatalist şi că vorbea ruseşte cu accent hazanovian. Pentru ce ne trebuie cetăţile getice – nu erau ăştia strămoşii românilor? Iar chestii alde Orheiul Vechi nici măcar nu sînt de actualitate. N-avem nevoie să ne mai încîlcim în diverse etnii şi populaţii care s-au perindat pe aici. Toate se pot rezolva definitiv în spiritul statalităţii şi patriotismului. E cazul să mergem cît mai adînc. Aşa cum cunoaştem din opera clasicilor marxism-leninismului, omul a provenit de la maimuţă. Dar lumea savantă de pretutindeni încă mai caută veriga lipsă. Tocmai aici se poate da lovitura. Ar fi statal şi patriotic să se demonstreze că veriga lipsă este comunistul. Oare nu scrie la carte despre comuna primitivă? Şi cum atunci se numeau membrii acesteia? Ăă? Ei, vedeţi. Nu mai umblaţi cu diversiuni geto-daco-române. “Adresa-ţi autorităţilor locale scrisori, care să infirme acest fals!” Cin’nu crede, las’s-se ducă ici
Tacit şi dezmăţul dictaturii
…Italia a fost lovită de calamităţi noi sau de nenorociri care reveneau după o serie lungă de generaţii: … Roma devastată de incendii care au consumat străvechi temple, iar Capitoliul ars de mîna cetăţenilor. Ceremoniile religioase au fost pîngărite, adulterele numeroase, marea plină de oameni plecînd în exil, stîncile acoperite cu sînge. Furia sîngeroasă se dezlănţuia mai puternic la Roma: nobleţea, bogăţiile, demnităţile acceptate sau refuzate erau considerate crime, iar răsplata virtuţii o moarte sigură. Premiile primite de delatori nu erau mai puţin odioase decît crimele lor, cînd ei îşi împărţeau ca o pradă, unii consulatele, alţii funcţiile sacerdotale, alţii cele de procuratori şi influenţa la curte, răsturnînd totul din ură sau din teamă…
Comentarii recente