N-am să surprind pe nimeni dacă spun că nimic în RM nu e ca în alte părţi. Ori aproape nimic. Aşa că am simţit un fel de zvîcnet deasupra stomacului cînd am aflat de jaful secolului care a bulversat întreaga opinie publică etc. etc. Şi care era cît p-aci să mă facă să cred că uite, ne punem şi noi, tîrîş-grăpiş, în rînd cu lumea, intrăm în Europa… Dar s-o luăm de la început. Mă sună dăunăzi tatăl meu şi, după ce facem schimb reciproc de informaţii asupra sănătăţii tuturor, de noutăţi – atîtea cîte sînt - şi de opinii cu privire la ploile care, iată, întîrzie iar să vină, mă întreabă, ca profesor de literatură şi om citit ce se află: “Ai auzit de cutremurătorul jaf de astă noapte?” “Nu, zic, unde?” “Aici, în sat.” “Iar au furat capra ori gîştele cuiva?”, mă interesez cu un fel de amuzament plictisit. “Vezi să nu. Au prădat banca.” “Care bancă? De economii?” “Nu. Cea de întrajutorare.” Aha, se prefigurează niscaiva dramatism, poate chiar tragedie – e vorba de puţinii bani pe care i-au adunat, de unde au, de unde nu, ţăranii noştri urgisiţi de criză, secetă şi MU1. Pe de altă parte, orice s-ar zice, e o gură de aer proaspăt. Se mişcă ceva şi la noi. Poliţişti idioţi avem. Mai e nevoie de hoţi ingenioşi ca să vorbească lumea şi despre STATUL nostru. “Şi unde era banca asta?” “Într-o cameră din fosta cîrmuire a colhozului. Cu pereţi de cotileţi, cu gratii la ferestre. Banii erau într-un seif. Hoţii s-au urcat noaptea în pod, au spart tavanul şi au coborît în “bancă”. Aici au dezbătut gratiile de la geam, că era o treabă uşor de făcut dinăuntru. Au deschis geamul şi au transmis seiful complicilor de afară. Cred că au fost vreo 5-6 băieţi voinici, că era greluţ seiful.” “Mare necaz, zic. Cred că fierbe lumea.” “Aha, mare necaz. Pentru hoţi.” “Adică?” “Zice lumea că nu era zare de bani în seiful acela.” Aici m-am dezumflat niţel. Asta e. În ţara asta, şi jaful e ca la nimeni. Dar m-am bucurat. Nimeni n-a avut de suferit. Poate doar şalele şi amorul propriu al hoţilor. “Proastă afacere pentru hoţi, observ eu marele adevăr, după ce că s-au spetit o juma’ de noapte să scoată seiful şi vreo juma’ de zi să-l spargă.” “Las’ să-l dea în judecată pe Costică, omul cu banca, încheie tatăl meu convorbirea. Vii sîmbăta viitoare pe la Ermoclia?”
Articole cu următoarea etichetă ‘distracţie’
Şcoala, balul şi paharul
Am asistat, sîmbătă seara, la un Bal al absolvenţilor unei şcoli din Chişinău. Chestii comune şi mai puţin. Un spaţiu culinar-festiv prestigios închiriat pentru eveniment. Obişnuit (spaţiul), mai cu seamă, cu nuntaşi şi nu cu absolvenţi. Care fapt şi-a pus (se putea altfel?) amprenta. O parte din foştii elevi au sosit la locul acţiunii în limuzinele folosite pe la nunţi (sicriele alea cu alură de basset hound). Cînd să se intre în sala de mese, s-a dat comanda: “Părinţii din a 12-a “A”… Părinţii din a 12-a “B”… Părinţii din a 12-a “C”… (La nunţi e: “Oastea – ori, după caz, invitaţii – nunului mare… socrului mare… socrului mic.”) Apoi, la începutul cinei de sărbătoare, primul toast a fost… “Sus paharul, jos amarul”! Iar părintele care a rostit, jovial, acest toast (cum am aflat, tipul face pe DJ-ul la un post de radio) s-a erijat într-un fel de conocar, încercînd să monopolizeze, într-un soi de one man show, manifestaţia. Tinerii au avut un program de concert foarte frumos şi de bun-simţ. Au încercat să aducă pînă la toţi cei prezenţi ideea că sărbătoarea, de fapt, e a LOR. Cu puţini sorţi de izbîndă. Majoritatea părinţilor şi (din păcate) o bună parte din profesori au înţeles să petreacă aşa cum e nunta la moldoveni (no comment). Le-am văzut pe cîteva profesoare urmărind indignate dansul oriental (o adevărată bijuterie!) al unei absolvente, dar rîzînd cu poftă la bancurile porcoase debitate la microfon de individul cu ifose de star. Dacă seara n-ar fi debutat cu un schimb de cuvinte de recunoştinţă între profesori, absolvenţi şi părinţi, cu flori şi diplome, cu fotografii de grup (unde vor fi ei, tinerii, peste cîteva luni?…), m-aş fi surprins că îl aştept pe naş să treacă printre mese culegînd bancnote în coşul ritual….
Distracţia la moldoveni
O ceată de tineri zglobii, scăpaţi de grijile şcolii şi supăraţi pe arşiţă, au decis să combată plictisul prin have fun şi au pus de un flashmob în faţa Catedralei Naşterea Domnului din Chişinău. Aici au căzut niţel într-o meditaţie pseudo-yoga, s-au stropit cu apă şi au dat interviuri ProTV-ului, care a considerat evenimentul suficient de notabil pentru a se deplasa la faţa locului. Toate bune, mai bine aşa decît să colinde străzile aiurea, cum a declarat un participant. Flashmoburile sînt, într-adevăr, acţiuni care sparg banalitatea cotidianului şi sînt o modalitate excelentă de comunicare şi manifestare a tinerilor. Nici n-ar mai trebui să menţionez rolul pe care l-au avut acestea după alegerile avortate din aprilie – toată – ori aproape toată – lumea ştie de Revoluţia Twitter. Dar oare, printre politmob, fun-mob, mobile clubbing etc., ar fi loc şi de acţiuni ca bibliomob, art-gallery-mob?..
Comentarii recente