Articole cu următoarea etichetă ‘criză

Cică-ştiri din junglă 3

vineri, iulie 17th, 2009

Zootehnie: Gunoi este numele meu, căci sîntem mulţi…

Aşa cum ştie tot neamul, la începutul săptămînii a avut loc, la Bălţi, o acţiune de protest a micilor comercianţi. Revendicările lor erau destul de moderate şi vizau, în mare, reducerea sumelor plătite pentru locurile de comerţ, anularea plăţilor pentru asigurările medicală şi socială din ultimii doi ani, reducerea costurilor patentelor, impozitelor şi taxelor pentru asigurări şi extinderea listei de activităţi în bază de patentă. Era un miting paşnic, care se desfăşura după un scenariu obişnuit. La fel de obişnuită a fost şi apariţia unor cetăţeni vigilenţi de constituţie atletică, cu vîrsta de 25-30 de ani, tunşi scurt şi îmbrăcaţi în negru. Care au început să zbiere aiurea-n tramvai, să înjure ca la uşa cortului şi chiar să îmbrîncească lumea adunată. Unul dintre indivizi a numit-o pe o femeie care îi putea fi mamă “scroafă grasă”. Eroare. Conform taxonomiei regnului animal, doamna insultată face parte din specia Homo sapiens sapiens obidit, iar tipul nebărbierit şi ţepos care avea aerul că se află la el în bătătură urmează a fi catalogat drept Sis scrofa moldaviensis. În vreme ce jivina cu chipiu de om al legii, care îl trăgea pe zurbagiu de mînă cu o sfiiciune frapantă şi neaşteptată pentru specia lui, nu poate fi calificat altfel decît gîndac de bucătărie, alias şvab, libarcă ori taracan.

Sănătate: Lucrurile bune sînt trei. Ori… nu?

La acelaşi miting din Bălţi, pasămite, a fost făcută publică o nouă găselniţă a guvernului de crizmă: cică, micii comercianţi sînt obligaţi sa plătească asigurarea medicală pentru ultimii trei ani, ceea ce ar scutura, în medie, din punga fiecărui posesor de patentă mai bine de 7500 de lei. Plecăciuni în faţa inventivităţii şi filantropiei mălaimarilor noştri: în felul acesta, cetăţenii vor fi de trei ori mai sănătoşi ca pînă acum. Pe urmă, celor care suferă, în ultimii trei ani, de niscaiva afecţiuni ori de sechele ale acestora li se va lua boala ca cu mîna. În plus, chestia asta ingenioasă are să-i vindece, neîndoielnic, de vînătăi şi contuzii pe cei cotonogiţi patriotic şi statal de pumnul (şi bîta) legii în aprilie. Başca bani moca la buget. Trai, neneaco, pe banii babachii!

Jaful la moldoveni

joi, iulie 2nd, 2009

N-am să surprind pe nimeni dacă spun că nimic în RM nu e ca în alte părţi. Ori aproape nimic. Aşa că am simţit un fel de zvîcnet deasupra stomacului cînd am aflat de jaful secolului care a bulversat întreaga opinie publică etc. etc. Şi care era cît p-aci să mă facă să cred că uite, ne punem şi noi, tîrîş-grăpiş, în rînd cu lumea, intrăm în Europa… Dar s-o luăm de la început. Mă sună dăunăzi tatăl meu  şi, după ce facem schimb reciproc de informaţii asupra sănătăţii tuturor, de noutăţi  – atîtea cîte sînt -  şi de opinii cu privire la ploile care, iată,  întîrzie iar să vină, mă întreabă, ca profesor de literatură şi om citit ce se află: “Ai auzit de cutremurătorul jaf de astă noapte?” “Nu, zic, unde?” “Aici, în sat.” “Iar au furat capra ori gîştele cuiva?”, mă interesez cu un fel de amuzament plictisit. “Vezi să nu. Au prădat banca.” “Care bancă? De economii?” “Nu. Cea de întrajutorare.” Aha, se prefigurează niscaiva dramatism, poate chiar tragedie – e vorba de puţinii bani pe care i-au adunat, de unde au, de unde nu, ţăranii noştri urgisiţi de criză, secetă şi MU1. Pe de altă parte, orice s-ar zice, e o gură de aer proaspăt. Se mişcă ceva şi la noi. Poliţişti idioţi avem. Mai e nevoie de hoţi ingenioşi ca să vorbească lumea şi despre STATUL nostru. “Şi unde era banca asta?” “Într-o cameră din fosta cîrmuire a colhozului. Cu pereţi de cotileţi, cu gratii la ferestre. Banii erau într-un seif. Hoţii s-au urcat noaptea în pod, au spart tavanul şi au coborît în “bancă”. Aici au dezbătut gratiile de la geam, că era o treabă uşor de făcut dinăuntru. Au deschis geamul şi au transmis seiful complicilor de afară. Cred că au fost vreo 5-6 băieţi voinici, că era greluţ seiful.” “Mare necaz, zic. Cred că fierbe lumea.” “Aha, mare necaz. Pentru hoţi.” “Adică?” “Zice lumea că nu era zare de bani în seiful acela.” Aici m-am dezumflat niţel. Asta e. În ţara asta, şi jaful e ca la nimeni. Dar m-am bucurat. Nimeni n-a avut de suferit. Poate doar şalele şi amorul propriu al hoţilor. “Proastă afacere pentru hoţi, observ eu marele adevăr, după ce că s-au spetit o juma’ de noapte să scoată seiful şi vreo juma’ de zi să-l spargă.” “Las’ să-l dea în judecată pe Costică, omul cu banca, încheie tatăl meu convorbirea. Vii sîmbăta viitoare pe la Ermoclia?”

Criza, cartea şi Republica Moldova

marți, iunie 16th, 2009

Am un răspuns: cartea nu e marfă căutată. Are cineva o întrebare?.. Desigur, nu m-aş încumeta să pretind că pe masa omului şi-ar avea locul, mai degrabă, cartea decît parizerul nostru cel de toate zilele. Mai ales că, după ce a fost liderul incontestabil al economiei mondiale vreme de mai bine de jumătate de an, RM a intrat, în sfîrşit (după cum au recunoscut şi praesulii noştri), în criză. Fără îndoială, ar putea fi valabil, şi pentru medicamina spiritului, adevărul excogitat de tanti aia care face pe ministrul sănătăţii (pardon, îmi scapă numele) cu privire la medicamina trupului. (Mai ţineţi minte ce debitase tipa? Că, cică, e bine că medicamentele sînt scumpe şi puţine – atîta s-a mai dezvăţa norodul să le consume în prostie, că prea s-au obişnuit toţi cu leacurile! Asta e! La aşa sănătate, aşa ministru.) Şi-apoi, la urma urmei, chestiile alea cu cartea şi partea şi eventuala dublare a numărului de ochi din dotare n-au fost incă probate ştiinţific nici de Academia autohtonă, nici aiurea. Iar poveşti cronicăreşti cum că, pasămite, nu este altă, şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decît cetitul cărţilor ţi-ai putea permite numai dacă eşti mare logofăt şi strîngi mana de la 89 de sate. Dar vin eu primul şi întreb: să fie numai pîrdalnica de criză de vină? Şi vin şi cu replica: aş! Încă veninosul Marţial se plîngea cîndva cît e de greu să-l faci pe cineva sa umble la pungă pentru o carte:

„Îmi ceri să-ţi dau o carte de-a mea, şi mi se pare

Că n-o mai am, dar Tryphon, librarul, ştiu c-o are.

Cum, vrei pe-a tale fleacuri să dau din banul meu?

Nu sînt nebun! – Se poate, dar află că nici eu.”

Acum, că bibliopolae români se adună la cel mai cu vază sobor al lor, pre numele lui Bookfest, se va vedea daca înţelepciunea ministerială moldoveană poate avea caracter universal. Ori, nu? Deci…