Stăteam zilele astea de vorbă cu un prieten într-o zonă a Chişinăului cunoscută nu atît pentru Biblioteca Naţională, care se află acolo, cît pentru multele cîrciumi, mai mult ori mai puţin selecte, crescute tot acolo. Cum discutam şi noi, aşa ca toţi cetăţenii angajaţi, despre politică, iată vin în cale, se cobor la vale, dar nu trei turme de miei, nici măcar trei ciobănei, ci trei organe. Interne. Cu epoleţi de locotenenţi. Erau voioşi şi afişau o atitudine de stăpîni. “Abia aşteaptă băieţii să vină 29 iulie, poate le vine iar dezlegare la dezmorţire”, zic eu. “De ce crezi că toţi sînt la fel, îmi replică amicul, că doar nu ştii cu ce au fost ocupaţi pe 7 aprilie şi după?” Şi avea dreptate. Cel puţin, formal. Pentru că la Codul de procedură penală al Republicii Moldova, art. 8 scrie : “Persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăţia sa nu-i va fi dovedită…” Foarte importantă, chestia asta cu prezumţia nevinovăţiei. Un indicator clar al nivelului de democraţie, chiar de civilizaţie, atins de o societate. Dar ce ne facem cu poliţia noastră, mare şi lată? După 7 aprilie, ea este atît de pătată şi de compromisă (nu că ar fi fost, anterior, exemplar de imaculată…), încît alăturarea termenilor “prezumţia nevinovăţiei” şi “poliţie” pare, ca să zic aşa, niţel forţată. Chiar paradoxală. Cam cum ar fi “Clubul vegetarian al canibalilor”.
Nu zic că papuc şi botnari (iertate-mi fie aceste cuvinte care nu trebuie rostite într-o societate de oameni educaţi) ar fi izbutit să-i dea afară pe toţi cei incomozi. Ba chiar sînt absolut sigur că în poliţie au rămas destui oameni cinstiţi şi demni. Dar situaţia e cam aşa. Nu noi (cetăţenii, societatea) trebuie să dovedim ce a făcut poliţia şi fiecare poliţist după 7 aprilie. Dimpotrivă, fiecare poliţist va trebui să demonstreze, lung şi anevoios, aici şi acum, pretutindeni şi mereu că merită să fie considerat un apărător şi nu un agresor al cetăţeanului din banii căruia trăieşte. Ar putea începe să facă lucrul acesta de pe acum. Şi, mai ales, de la 29 iulie încolo. Dar să înceapă neapărat şi fără întîrziere. Pentru că deasupra fiecărui poliţist în parte atîrnă prezumţia vinovăţiei.
La ţintă. E şi de râs şi de plâns.
Clubul canibalilor vegetarieni?
Asta trebuie să mi-o notez!
Îmi place acest blog. Ţineţi-o tot aşa.
@Zenu: Mulţumesc pentru simpatie; ca să parafrazez jinglul de la emisiunea unui clasic in viaţă, aceste cuvinte ne parigoriseşte. Am să încerc să nu mă las copleşit de arşiţă şi lene şi s-o ţin, aproximativ, tot aşa. Iar rîsul şi plînsul sînt aspecte complementare ale existenţei şi culturii umane şi nu pot exista unul fără celălalt. Atît că, periodic, se întîmplă răsturnări cînd totul se inversează; este vorba de un fenomen al culturii numit, în general, carnavalesc: lumea pe dos, topsy-turvy, мир наизнанку. Însă, în mod firesc, totul revine, după un timp, reînnoit şi revigorat, la normal. Necazul e că la noi carnavalul nu se mai termină de ani buni. Şi aş rîde, dar nu pot de coaste.
Foarte delicata sintagma le-ati gasit, “prezumtie de vinovatie”. Problema cu aceasta prezumtie e ca in MD exista mai multa jurisprudenta decit pot ei duce (incepind cu cea a copiilor din beciuri si terminind cu artistul Anatol Matasaru). Legendele urbane spun ca politia actuala este rezultatul si aurea mediocritasu’ povestii raketilor de acum 5-6 ani. In al doilea sau al treilea an al mandatului sau, fostul presedinte al MD, tov. v. voronin, a gasit solutia cea mai buna pentru aaceasta problema: a inrolat raketii in politie, iar micul intreprinzator n-a mai tinut contabilitate tripla, a ramas la una dubla, ca pe vremurile capitaliste de altadata. Una lui, una la Stat (care nu e nici partid, nici al comunistilor, nici din Republica Moldova, e o structura mafiota cu procent si cotizatie fix la Moscova).
@Igor: În RM s-a mers în sensul unei “vidocqizări” a poliţiei. Numai că, spre deosebire de povestea franceză, cea moldovenească a ieşit pe dos, ca mai tot ce se face pe aici. Şuţii lui Vidocq au adus la sûreté cunoştinţele şi şmecheriile lor, folosindu-le spre binele parizienilor şi făcînd amară viaţa foştilor colegi. Gorobeţii lui papuc folosesc, pe lîngă abilităţile lor intrinsece, procedeele şi avantajele poziţiei de poliţai pentru a-i acoperi pe golanii loiali puterii şi a beli cetăţeanul de rînd. Acelaşi carnaval perpetuu: toate întoarse cu fundu’n sus.
Domnule Onofrei, s-a oprit timpul in iulie? Vine iarna cu tot cu iulie, cu frunza verde si tulburel. Pe cand?