Arhiva pentru: iulie, 2009

Prezumţia vinovăţiei

joi, iulie 23rd, 2009

Stăteam zilele astea de vorbă cu un prieten într-o zonă a Chişinăului cunoscută nu atît pentru Biblioteca Naţională, care se află acolo, cît pentru multele cîrciumi, mai mult ori mai puţin selecte, crescute tot acolo. Cum discutam şi noi, aşa ca toţi cetăţenii angajaţi, despre politică, iată vin în cale, se cobor la vale, dar nu trei turme de miei, nici măcar trei ciobănei, ci trei organe. Interne. Cu epoleţi de locotenenţi. Erau voioşi şi afişau o atitudine de stăpîni. “Abia aşteaptă băieţii să vină 29 iulie, poate le vine iar dezlegare la dezmorţire”, zic eu. “De ce crezi că toţi sînt la fel, îmi replică amicul, că doar nu ştii cu ce au fost ocupaţi pe 7 aprilie şi după?” Şi avea dreptate. Cel puţin, formal. Pentru că la Codul de procedură penală al Republicii Moldova, art. 8 scrie : “Persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăţia sa nu-i va fi dovedită…” Foarte importantă, chestia asta cu prezumţia nevinovăţiei. Un indicator clar al nivelului de democraţie, chiar de civilizaţie, atins de o societate. Dar ce ne facem cu poliţia noastră, mare şi lată? După 7 aprilie, ea este atît de pătată şi de compromisă (nu că ar fi fost, anterior, exemplar de imaculată…), încît alăturarea termenilor “prezumţia nevinovăţiei” şi “poliţie” pare, ca să zic aşa, niţel forţată. Chiar paradoxală. Cam cum ar fi “Clubul vegetarian al canibalilor”.

Nu zic că papuc şi botnari (iertate-mi fie aceste cuvinte care nu trebuie rostite într-o societate de oameni educaţi) ar fi izbutit să-i dea afară pe toţi cei incomozi. Ba chiar sînt absolut sigur că în poliţie au rămas destui oameni cinstiţi şi demni. Dar situaţia e cam aşa. Nu noi (cetăţenii, societatea) trebuie să dovedim ce a făcut poliţia şi fiecare poliţist după 7 aprilie. Dimpotrivă, fiecare poliţist va trebui să demonstreze, lung şi anevoios, aici şi acum, pretutindeni şi mereu că merită să fie considerat un apărător şi nu un agresor al cetăţeanului din banii căruia trăieşte. Ar putea începe să facă lucrul acesta de pe acum. Şi, mai ales, de la 29 iulie încolo. Dar să înceapă neapărat şi fără întîrziere. Pentru că deasupra fiecărui poliţist în parte atîrnă prezumţia vinovăţiei.

Cică-ştiri din junglă 4

luni, iulie 20th, 2009

Semantică: Decît să plîngă mama…

Acum, cînd mulţi cetăţeni, turmentaţi şi mai puţin, îşi tot pun întrebarea: “Şi eu cu cine votez? Că în aprilie am votat cu comuniştii, da’ acum, că s-a dus lupu de-acolo…”, nu lipsesc nici diversele explicaţii ale plecării celui mai înalt dintre părlăminteni de sub poala roşie. Am auzit o mulţime de chestii: divergenţe de opinii politice, diferenţe pe plan intelectual, dezamăgiri legate de încremenirea în proiect a pcrm etc. Spanac. Ezistă o esplicaţie, alta. Cică, atunci cînd lupu a făcut fulminanta declaraţie despre lovitura de stat, referindu-se la batimentul Preşedinţiei şi la cel al Parlamentului, voronin şi ţurcan au luat-o prea personal. Întrucît franceza şi bagajul de cuvinte ale acestor cetăţeni sînt, oarecum, diferite de cele ale marianului, ei au auzit “Bati mentu’ Preşedinţiei” şi, respectiv, “Bati mentu’ Parlamentului”, aşa că au tratat aceste vorbe ca pe o instigaţie la violenţă împotriva lor. Acest incident fatal a marcat începutul sfîrşitului. Zice-se că tocmai atunci s-a decis trecerea lui lupu pe linie moartă.

Cică-ştiri din junglă 3

vineri, iulie 17th, 2009

Zootehnie: Gunoi este numele meu, căci sîntem mulţi…

Aşa cum ştie tot neamul, la începutul săptămînii a avut loc, la Bălţi, o acţiune de protest a micilor comercianţi. Revendicările lor erau destul de moderate şi vizau, în mare, reducerea sumelor plătite pentru locurile de comerţ, anularea plăţilor pentru asigurările medicală şi socială din ultimii doi ani, reducerea costurilor patentelor, impozitelor şi taxelor pentru asigurări şi extinderea listei de activităţi în bază de patentă. Era un miting paşnic, care se desfăşura după un scenariu obişnuit. La fel de obişnuită a fost şi apariţia unor cetăţeni vigilenţi de constituţie atletică, cu vîrsta de 25-30 de ani, tunşi scurt şi îmbrăcaţi în negru. Care au început să zbiere aiurea-n tramvai, să înjure ca la uşa cortului şi chiar să îmbrîncească lumea adunată. Unul dintre indivizi a numit-o pe o femeie care îi putea fi mamă “scroafă grasă”. Eroare. Conform taxonomiei regnului animal, doamna insultată face parte din specia Homo sapiens sapiens obidit, iar tipul nebărbierit şi ţepos care avea aerul că se află la el în bătătură urmează a fi catalogat drept Sis scrofa moldaviensis. În vreme ce jivina cu chipiu de om al legii, care îl trăgea pe zurbagiu de mînă cu o sfiiciune frapantă şi neaşteptată pentru specia lui, nu poate fi calificat altfel decît gîndac de bucătărie, alias şvab, libarcă ori taracan.

Sănătate: Lucrurile bune sînt trei. Ori… nu?

La acelaşi miting din Bălţi, pasămite, a fost făcută publică o nouă găselniţă a guvernului de crizmă: cică, micii comercianţi sînt obligaţi sa plătească asigurarea medicală pentru ultimii trei ani, ceea ce ar scutura, în medie, din punga fiecărui posesor de patentă mai bine de 7500 de lei. Plecăciuni în faţa inventivităţii şi filantropiei mălaimarilor noştri: în felul acesta, cetăţenii vor fi de trei ori mai sănătoşi ca pînă acum. Pe urmă, celor care suferă, în ultimii trei ani, de niscaiva afecţiuni ori de sechele ale acestora li se va lua boala ca cu mîna. În plus, chestia asta ingenioasă are să-i vindece, neîndoielnic, de vînătăi şi contuzii pe cei cotonogiţi patriotic şi statal de pumnul (şi bîta) legii în aprilie. Başca bani moca la buget. Trai, neneaco, pe banii babachii!

Cică-ştiri din junglă 2

miercuri, iulie 8th, 2009

Politologie: Stîngismul, boala copilăriei…

Preşedintele partidului democrat, dumitru diacov, se plînge, vezi Doamne, că îl bate vîntul din toate părţile. Inclusiv din stînga. Mai zice cel mai vertical dintre democraţi că opoziţia ar fi vrut să i-l sufle din bătătură pe cel mai ortoman băiet. Cică, două din cele trei partide parlamentare de opoziţie l-ar fi peţit insistent pe marian lupu, dar acesta, semeţ, a refuzat. Pasămite, odată ce lupu a plecat de la un partid de stînga, era musai să rămînă tot pe stînga, nicidecum să se ducă la dreapta. Este un mare adevăr aici. Nici lupu, nici diacov n-au nici în clin, nici în mînecă, nici cu dreptul, nici cu dreptatea. Totul e pe stînga la ei, levoe ruseşte. Latineşte, sinister. Ce e sinistru, sinistru rămîne.

Lingvistică: Limba voastră-i…

Zice-se că, recent, la o reuniune electorală de la Călăraşi, marian lupu, cover boy la pd, ar fi glăsuit cam în felul următor: “În RM trăieşte naţiunea moldovenească, iar limba vorbită este cea de stat”. Cu tot tapajul făcut, nu-i nimic surprinzător ori nou în această declaraţie. S-a ştiut dintotdeauna că lupu se pricepe la limbi.

Cică-ştiri din junglă 1

marți, iulie 7th, 2009

Cultură: Cresc monumentele

Cică, guvernul RM a adoptat, ieri, o decizie privind ridicarea unui monument domnitorului Bogdan Întemeietorul Moldovei. Zice-se că iniţiativa ctitoricească îi aparţine Serviciului de Securitate şi Informaţii şi că monumentul va ocroti tihna Institutului Naţional de Securitate şi Informaţie. Altă veste bună şi încurajatoare este că Ministerul (in)Culturii şi (fu)Turismului va avea sarcina să monitorizeze nivelul artistic al monumentului. Aşa cum a boncăluit MU1, cîteva zile în urmă a fost inaugurat un monument al lui Ştefan cel Mare la Briceni. Probabil, marele voievod a construit toate mănăstirile şi bisericile, nelăsîndu-i actualului decît monumentele. În viitorul apropiat, spre cerul statal se vor avînta şi alte opere sculptural-patriotice, care vor sonda, tematic, negura vremurilor. Astfel, în faţa MAI ar urma să apară o statuie bîtoforă a şefului peceneg Huiduma, iar la Condriţa – grupul sculptural Haţbăţzdup şi echipa, care va înveşnici o căpetenie de lotri neandertalieni ce a hălăduit pe aceste meleaguri în epoca mamuţilor roşii.

High-tech: Avem cu ce

Cu ceva zile în urmă, ziarul Timpul a informat cetăţeanul că maria postoico, ex-vicepreşedinte al parlamentului, actualmente candidat la funcţia de deputat pe listele pcrm, se duce în fiecare dimineaţă, pe banii contribuabililor, la frizerie cu o maşină a parlamentului, care are numărul de înmatriculare RM P 005. Cică, a doua zi după apariţia materialului, aceeaşi maşină, cu acelaşi şofer, cu umplutură din aceeaşi marie postoico, a tras la aceeaşi frizerie, avînd, de această dată, numărul C JC 149. Aceste informaţii nu pot fi puse în niciun caz la îndoială, dar adevărul, pare-se, e mult mai cutremurător: chestia cu înlocuirea numărului oficial al maşinii cu unul fictiv este doar o diversiune menită să distragă atenţia de la scopul real al vizitelor la frizerie. Zice-se că, la această “frizerie”, ex-vicespicheriţei i se recondiţionează permanent pentru alegeri aşa-zisul creier cu tărîţe exclusiviste de import din Rusia, roada 1937, fapt care îi asigură activistei binecunoscuta calitate a discursului. Sursa acestei dezvăluiri, care a vrut să-şi păstreze anonimatul, a mai spus că metodologia acestei proceduri fără precedent a fost elaborată de AŞM şi că de ea nu este străin reputatul chimist gheorghe duca.

l love you. What’s wrong with that?

luni, iulie 6th, 2009
Bent

Bent

Am văzut un film zilele astea. Crud şi plin de omenie. Se numeşte Bent şi este o ecranizare a dramei omonime a lui Martin Sherman. Nu e un film nou, e din 1997, aşa că nu este cazul să-i expun trama. Locul acţiunii – Germania nazistă: la început, cabaretele decadente ale Berlinului (apariţie sclipitoare a lui Mick Jagger în rolul unui cîntăreţ travestit), apoi lagărul de concentrare Dachau. Timpul acţiunii – anul 1933. Eroul – Max, un “băiat de lume” homosexual (Clive Owen). Pe ecran se perindă multe, mai mult ori mai puţin comune pentru filmele ce relatează despre perioada respectivă. Sînt posibile o mulţime de comentarii asupra acestei pelicule. Este un film despre Germania hitleristă şi atrocităţile ei, despre Noaptea Cuţitelor Lungi? Se poate spune. Despre soarta tragică a minorităţilor marginalizate şi persecutate în al III-lea Reich (evrei, ţigani, homosexuali, adversari politici)? Fără îndoială. Despre dragoste? Cu siguranţă. Aş spune însă că, mai presus de toate, Bent este un film despre rezistenţa în faţa abuzurilor, torturii, dezumanizării, aneantizării. Rezistenţă prin iubire (“I love you… It makes me happy…”) şi… umor. Un film despre demnitatea umană (“We made love. We were real, we were human.”). Despre (re)dobîndirea demnităţii în faţa morţii. Prin dragoste. Care metamorfozează hedonismul egoist şi dorinţa animalică de supravieţuire (“I’m going to stay alive.”) în jertfire de sine şi sete de libertate. Libertatea pe care nimeni nu ţi-o poate lua şi care îţi poate oferi întotdeauna o ultimă opţiune, a morţii fără a fi frînt (“Someone in our barracks killed himself… It’s an act of free will.”). Renaştere. Pe moarte călcînd.

Jaful la moldoveni

joi, iulie 2nd, 2009

N-am să surprind pe nimeni dacă spun că nimic în RM nu e ca în alte părţi. Ori aproape nimic. Aşa că am simţit un fel de zvîcnet deasupra stomacului cînd am aflat de jaful secolului care a bulversat întreaga opinie publică etc. etc. Şi care era cît p-aci să mă facă să cred că uite, ne punem şi noi, tîrîş-grăpiş, în rînd cu lumea, intrăm în Europa… Dar s-o luăm de la început. Mă sună dăunăzi tatăl meu  şi, după ce facem schimb reciproc de informaţii asupra sănătăţii tuturor, de noutăţi  – atîtea cîte sînt -  şi de opinii cu privire la ploile care, iată,  întîrzie iar să vină, mă întreabă, ca profesor de literatură şi om citit ce se află: “Ai auzit de cutremurătorul jaf de astă noapte?” “Nu, zic, unde?” “Aici, în sat.” “Iar au furat capra ori gîştele cuiva?”, mă interesez cu un fel de amuzament plictisit. “Vezi să nu. Au prădat banca.” “Care bancă? De economii?” “Nu. Cea de întrajutorare.” Aha, se prefigurează niscaiva dramatism, poate chiar tragedie – e vorba de puţinii bani pe care i-au adunat, de unde au, de unde nu, ţăranii noştri urgisiţi de criză, secetă şi MU1. Pe de altă parte, orice s-ar zice, e o gură de aer proaspăt. Se mişcă ceva şi la noi. Poliţişti idioţi avem. Mai e nevoie de hoţi ingenioşi ca să vorbească lumea şi despre STATUL nostru. “Şi unde era banca asta?” “Într-o cameră din fosta cîrmuire a colhozului. Cu pereţi de cotileţi, cu gratii la ferestre. Banii erau într-un seif. Hoţii s-au urcat noaptea în pod, au spart tavanul şi au coborît în “bancă”. Aici au dezbătut gratiile de la geam, că era o treabă uşor de făcut dinăuntru. Au deschis geamul şi au transmis seiful complicilor de afară. Cred că au fost vreo 5-6 băieţi voinici, că era greluţ seiful.” “Mare necaz, zic. Cred că fierbe lumea.” “Aha, mare necaz. Pentru hoţi.” “Adică?” “Zice lumea că nu era zare de bani în seiful acela.” Aici m-am dezumflat niţel. Asta e. În ţara asta, şi jaful e ca la nimeni. Dar m-am bucurat. Nimeni n-a avut de suferit. Poate doar şalele şi amorul propriu al hoţilor. “Proastă afacere pentru hoţi, observ eu marele adevăr, după ce că s-au spetit o juma’ de noapte să scoată seiful şi vreo juma’ de zi să-l spargă.” “Las’ să-l dea în judecată pe Costică, omul cu banca, încheie tatăl meu convorbirea. Vii sîmbăta viitoare pe la Ermoclia?”

La ce bun un drum ce nu duce spre Templu?

joi, iulie 2nd, 2009
16_3931_thumbnail

MLupu

Stăteam aseară şi mă uitam la clipul electoral MLUPU PD. Şi mă gîndeam. Interesant sloganul, “Să oprim războiul politic”. Iată vine-un sol de pace c-un partid în vîrf de băţ.  Ce omite însă, pudic, din schemă ţanţoşul ex-spicher este faptul că el e unul dintre instigatorii acestui război (ţine minte toată lumea poziţia lui după 5 aprilie, cum că ceea ce se întîmplă la Chişinău este o tentativă de lovitură de stat şi celelalte) şi nu are niciun drept, în primul rînd moral, să se dea arbitru. Cîtă vreme nu s-a pocăit în public pentru toate mîrşăviile la care a luat parte.

Cînd eram elev, îşi făcea zilele prin şcoala noastră un băiat – genul măscărici – care făcea şotii peste şotii. Vania îi zicea. Îi plăcea tare mult să ochească vreun grup de băieţi care discutau ceva, să se infiltreze acolo şi să sloboadă un “şpion” fîsîit. După care se apuca de nas şi prindea a-l ghionti cînd pe unul, cînd pe altul: “Tu i-ai dat drumu’? Nu? Poate tu? Hai, băi, nu mai stricaţi aeru’…” A luat-o pe coajă de cîteva ori. Dar a perseverat – era ghiduşia lui preferată… Nu l-am mai văzut pe Vania de vreo douăzeci de ani. Nu ştiu ce face. Nu ştiu dacă le are cu politica. Dacă da, am o bănuială care e partidul lui preferat…

Avtandil Maharadze în rolul lui Varlam Aravidze

Avtandil Maharadze în rolul lui Varlam Aravidze

Cum ziceam, stăteam eu şi mă gîndeam. Mare e păşunea Domnului dacă atîta lume e încîntată de manevrele lupeşti. Că a tăiat-o de la pcrm e OK. Numai să nu-mi spună cineva că de la ăia 2 metri de mulţumire de sine poate veni scăparea. Mulţi dintre adulatorii lui Lupu s-ar minuna peste măsură dacă ar putea şti ce se ascunde în spatele ochelarilor lui. Care sticlesc  ca ochelarii lui Varlam Aravidze din Căinţa lui Tenghiz Abuladze. Quo vadis, Lupe? Auuuuuuuuuuu… Îi ştie cineva drumul? Duce cumva spre Templu? Aiurea… Duce, vorba lui, spre Batiment. Ăla de stat. Ori de şezut. Alţi patru ani. Drumul lui, nesfîrşitul, este de acelaşi soare luminat. Şi e plin de miasme,valuri, valuri. În nouă cercuri.

Cam la asta mă gîndeam cînd mă uitam la clipul electoral MLUPU PD.