Recent, destinsul scabant de talie intermaţională, proaspătul doftor în isterie victor stepaniuk, a mai comis o descoperire în domeniul în care persistă să paraziteze. În spiritul ideologiei dragi pîntecului său, cum că în pragul victoriei -ismului se acutizează lupta de clasă, el a constatat că nu numai politica poate fi antistatală, ci şi istoria, cu toate disciplinele ei, în speţă arheologia. La ce bun să se mai facă cercetări referitoare la epoca lui Ştefan cel Mare – doar se ştie deja că voievodul a întemeiat Moldova cu 650 de ani în urmă, că era Ssssssssstatalist şi că vorbea ruseşte cu accent hazanovian. Pentru ce ne trebuie cetăţile getice – nu erau ăştia strămoşii românilor? Iar chestii alde Orheiul Vechi nici măcar nu sînt de actualitate. N-avem nevoie să ne mai încîlcim în diverse etnii şi populaţii care s-au perindat pe aici. Toate se pot rezolva definitiv în spiritul statalităţii şi patriotismului. E cazul să mergem cît mai adînc. Aşa cum cunoaştem din opera clasicilor marxism-leninismului, omul a provenit de la maimuţă. Dar lumea savantă de pretutindeni încă mai caută veriga lipsă. Tocmai aici se poate da lovitura. Ar fi statal şi patriotic să se demonstreze că veriga lipsă este comunistul. Oare nu scrie la carte despre comuna primitivă? Şi cum atunci se numeau membrii acesteia? Ăă? Ei, vedeţi. Nu mai umblaţi cu diversiuni geto-daco-române. “Adresa-ţi autorităţilor locale scrisori, care să infirme acest fals!” Cin’nu crede, las’s-se ducă ici
Arhiva pentru: iunie, 2009
Tacit şi dezmăţul dictaturii
…Italia a fost lovită de calamităţi noi sau de nenorociri care reveneau după o serie lungă de generaţii: … Roma devastată de incendii care au consumat străvechi temple, iar Capitoliul ars de mîna cetăţenilor. Ceremoniile religioase au fost pîngărite, adulterele numeroase, marea plină de oameni plecînd în exil, stîncile acoperite cu sînge. Furia sîngeroasă se dezlănţuia mai puternic la Roma: nobleţea, bogăţiile, demnităţile acceptate sau refuzate erau considerate crime, iar răsplata virtuţii o moarte sigură. Premiile primite de delatori nu erau mai puţin odioase decît crimele lor, cînd ei îşi împărţeau ca o pradă, unii consulatele, alţii funcţiile sacerdotale, alţii cele de procuratori şi influenţa la curte, răsturnînd totul din ură sau din teamă…
Şcoala, balul şi paharul
Am asistat, sîmbătă seara, la un Bal al absolvenţilor unei şcoli din Chişinău. Chestii comune şi mai puţin. Un spaţiu culinar-festiv prestigios închiriat pentru eveniment. Obişnuit (spaţiul), mai cu seamă, cu nuntaşi şi nu cu absolvenţi. Care fapt şi-a pus (se putea altfel?) amprenta. O parte din foştii elevi au sosit la locul acţiunii în limuzinele folosite pe la nunţi (sicriele alea cu alură de basset hound). Cînd să se intre în sala de mese, s-a dat comanda: “Părinţii din a 12-a “A”… Părinţii din a 12-a “B”… Părinţii din a 12-a “C”… (La nunţi e: “Oastea – ori, după caz, invitaţii – nunului mare… socrului mare… socrului mic.”) Apoi, la începutul cinei de sărbătoare, primul toast a fost… “Sus paharul, jos amarul”! Iar părintele care a rostit, jovial, acest toast (cum am aflat, tipul face pe DJ-ul la un post de radio) s-a erijat într-un fel de conocar, încercînd să monopolizeze, într-un soi de one man show, manifestaţia. Tinerii au avut un program de concert foarte frumos şi de bun-simţ. Au încercat să aducă pînă la toţi cei prezenţi ideea că sărbătoarea, de fapt, e a LOR. Cu puţini sorţi de izbîndă. Majoritatea părinţilor şi (din păcate) o bună parte din profesori au înţeles să petreacă aşa cum e nunta la moldoveni (no comment). Le-am văzut pe cîteva profesoare urmărind indignate dansul oriental (o adevărată bijuterie!) al unei absolvente, dar rîzînd cu poftă la bancurile porcoase debitate la microfon de individul cu ifose de star. Dacă seara n-ar fi debutat cu un schimb de cuvinte de recunoştinţă între profesori, absolvenţi şi părinţi, cu flori şi diplome, cu fotografii de grup (unde vor fi ei, tinerii, peste cîteva luni?…), m-aş fi surprins că îl aştept pe naş să treacă printre mese culegînd bancnote în coşul ritual….
Exegi monumentum. Aureliu Busuioc

Aureliu Busuioc
Am asistat la un miracol. Aseară. La Librăria din Centru, lăcaş al Serilor Poetice. În vremurile noastre crispate, două ore de cordialitate. În mijlocul celor adunaţi, radiind şi primind afecţiune, Aureliu Busuioc. Maestrul. Căci şi cei mai venerabili colegi de breaslă îi recunosc, franc, această calitate. Ecce Homo, Ecce Poeta… Dar, mai presus de toate, un exemplar rarisim al unei specii aproape dispărute pe aceste meleaguri: Intelectualul. Şi, cînd spun asta, nu mă refer la ceea ce se înţelege, în mod curent, prin acest cuvînt în RM: absolvent al unei instituţii universitare (ori, cum se mai zice, de învăţămînt superior). La capitolul ăsta, har Domnului, stăm bine – uitaţi-vă în statistici ca să vă convingeţi. Intelectualul este omul care intellegit : observă, percepe, înţelege, cunoaşte, gîndeşte. Care este mereu liber, respinge orice formă de tribalism, îşi păstrează demnitatea intactă indiferent de vitregiile timpurilor pe care le trăieşte. Care nu pierde nicicînd simţul proporţiilor – izvor al ironiei şi al autoironiei. Care rămîne, de-a lungul anilor (Eheu, fugaces…), plin de afecţiune faţă de oameni (“Şi-am vrut să cînt un cîntec pentru oameni…”). A cărui toleranţă eşuează doar în faţa ticăloşiei, lipsei de onestitate, imposturii (“Am vrut cîndva să bat un om nemernic…”). Acesta este Aureliu Busuioc. Cel care şi-a zidit cu talent un monument de bun-simţ şi cumsecădenie… Mulţi ani înainte, Maestre!
Distracţia la moldoveni
O ceată de tineri zglobii, scăpaţi de grijile şcolii şi supăraţi pe arşiţă, au decis să combată plictisul prin have fun şi au pus de un flashmob în faţa Catedralei Naşterea Domnului din Chişinău. Aici au căzut niţel într-o meditaţie pseudo-yoga, s-au stropit cu apă şi au dat interviuri ProTV-ului, care a considerat evenimentul suficient de notabil pentru a se deplasa la faţa locului. Toate bune, mai bine aşa decît să colinde străzile aiurea, cum a declarat un participant. Flashmoburile sînt, într-adevăr, acţiuni care sparg banalitatea cotidianului şi sînt o modalitate excelentă de comunicare şi manifestare a tinerilor. Nici n-ar mai trebui să menţionez rolul pe care l-au avut acestea după alegerile avortate din aprilie – toată – ori aproape toată – lumea ştie de Revoluţia Twitter. Dar oare, printre politmob, fun-mob, mobile clubbing etc., ar fi loc şi de acţiuni ca bibliomob, art-gallery-mob?..
Criza, cartea şi Republica Moldova
Am un răspuns: cartea nu e marfă căutată. Are cineva o întrebare?.. Desigur, nu m-aş încumeta să pretind că pe masa omului şi-ar avea locul, mai degrabă, cartea decît parizerul nostru cel de toate zilele. Mai ales că, după ce a fost liderul incontestabil al economiei mondiale vreme de mai bine de jumătate de an, RM a intrat, în sfîrşit (după cum au recunoscut şi praesulii noştri), în criză. Fără îndoială, ar putea fi valabil, şi pentru medicamina spiritului, adevărul excogitat de tanti aia care face pe ministrul sănătăţii (pardon, îmi scapă numele) cu privire la medicamina trupului. (Mai ţineţi minte ce debitase tipa? Că, cică, e bine că medicamentele sînt scumpe şi puţine – atîta s-a mai dezvăţa norodul să le consume în prostie, că prea s-au obişnuit toţi cu leacurile! Asta e! La aşa sănătate, aşa ministru.) Şi-apoi, la urma urmei, chestiile alea cu cartea şi partea şi eventuala dublare a numărului de ochi din dotare n-au fost incă probate ştiinţific nici de Academia autohtonă, nici aiurea. Iar poveşti cronicăreşti cum că, pasămite, nu este altă, şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decît cetitul cărţilor ţi-ai putea permite numai dacă eşti mare logofăt şi strîngi mana de la 89 de sate. Dar vin eu primul şi întreb: să fie numai pîrdalnica de criză de vină? Şi vin şi cu replica: aş! Încă veninosul Marţial se plîngea cîndva cît e de greu să-l faci pe cineva sa umble la pungă pentru o carte:
„Îmi ceri să-ţi dau o carte de-a mea, şi mi se pare
Că n-o mai am, dar Tryphon, librarul, ştiu c-o are.
– Cum, vrei pe-a tale fleacuri să dau din banul meu?
Nu sînt nebun! – Se poate, dar află că nici eu.”
Acum, că bibliopolae români se adună la cel mai cu vază sobor al lor, pre numele lui Bookfest, se va vedea daca înţelepciunea ministerială moldoveană poate avea caracter universal. Ori, nu? Deci…
Comentarii recente