Cultură: Cresc monumentele
Cică, guvernul RM a adoptat, ieri, o decizie privind ridicarea unui monument domnitorului Bogdan Întemeietorul Moldovei. Zice-se că iniţiativa ctitoricească îi aparţine Serviciului de Securitate şi Informaţii şi că monumentul va ocroti tihna Institutului Naţional de Securitate şi Informaţie. Altă veste bună şi încurajatoare este că Ministerul (in)Culturii şi (fu)Turismului va avea sarcina să monitorizeze nivelul artistic al monumentului. Aşa cum a boncăluit MU1, cîteva zile în urmă a fost inaugurat un monument al lui Ştefan cel Mare la Briceni. Probabil, marele voievod a construit toate mănăstirile şi bisericile, nelăsîndu-i actualului decît monumentele. În viitorul apropiat, spre cerul statal se vor avînta şi alte opere sculptural-patriotice, care vor sonda, tematic, negura vremurilor. Astfel, în faţa MAI ar urma să apară o statuie bîtoforă a şefului peceneg Huiduma, iar la Condriţa – grupul sculptural Haţbăţzdup şi echipa, care va înveşnici o căpetenie de lotri neandertalieni ce a hălăduit pe aceste meleaguri în epoca mamuţilor roşii.
High-tech: Avem cu ce
Cu ceva zile în urmă, ziarul Timpul a informat cetăţeanul că maria postoico, ex-vicepreşedinte al parlamentului, actualmente candidat la funcţia de deputat pe listele pcrm, se duce în fiecare dimineaţă, pe banii contribuabililor, la frizerie cu o maşină a parlamentului, care are numărul de înmatriculare RM P 005. Cică, a doua zi după apariţia materialului, aceeaşi maşină, cu acelaşi şofer, cu umplutură din aceeaşi marie postoico, a tras la aceeaşi frizerie, avînd, de această dată, numărul C JC 149. Aceste informaţii nu pot fi puse în niciun caz la îndoială, dar adevărul, pare-se, e mult mai cutremurător: chestia cu înlocuirea numărului oficial al maşinii cu unul fictiv este doar o diversiune menită să distragă atenţia de la scopul real al vizitelor la frizerie. Zice-se că, la această “frizerie”, ex-vicespicheriţei i se recondiţionează permanent pentru alegeri aşa-zisul creier cu tărîţe exclusiviste de import din Rusia, roada 1937, fapt care îi asigură activistei binecunoscuta calitate a discursului. Sursa acestei dezvăluiri, care a vrut să-şi păstreze anonimatul, a mai spus că metodologia acestei proceduri fără precedent a fost elaborată de AŞM şi că de ea nu este străin reputatul chimist gheorghe duca.
[...] Dorin Onofrei: La Calul Gorgonei Comenteaza [...]