Avem: o duminică. Nu că ar însemna ceva. Te-ai trezit, te-ai ridicat nu prea entuziasmat din aşternut. În timp ce îţi bei cafeaua, în curtea casei dă iama o ciurdă de automobile stupid ornamentate claxonînd. Nuntă. E frumos. Un început plin de speranţe. Ce mai contează că, statistic, procentul celor care le doresc fericire tinerilor, auzind trîmbiţa dinoteriului urban, tinde spre zero. Visul se vrea rupt de realitate. Apoi linişte. Soare. Un început deschis oricărei continuări. Dar te simţi bîntuit. Umbre, încă vagi. Presentimentul nedesluşit al unei agresiuni. Angoasă, defensivă, prostraţie. Deschizi din obişnuinţă poşta electronică. Te aşteaptă două mesaje venite prin Facebook. Cuvintele cuiva la care nu te-ai gîndit ani în şir decît accidental, materializate în prezent. Start. Momentan eşti culcat la pămînt de iureşul trecutului. Amintiri, cuvinte (rostite şi nerostite), fapte (săvîrşite şi nesăvîrşite), chipuri (uitate şi de neuitat), nostalgie, neîmpliniri, regrete. Fantome. Eşti total vampirizat într-un spaţiu-timp căruia nu credeai să-i mai aparţii. Ai devenit cîmp de luptă pentru reproşuri şi remuşcări. Bucură-te, eşti viu. Ai să ai o zi plină. Cu puţin noroc, expierea îţi poate aduce absolvire.  Şi poate că mîine va ploua…