Articole publicate în categoria ‘La moldoveni’

Bila albă, bila neagră: Absolut!

marți, octombrie 18th, 2011

Am fost săptămîna trecuta la un spectacol. Cam demult? Poate. Mă gîndisem să înghit amărăciunea, să păstrez numai bucuria şi seninătatea. Azi (mă rog, poate m-am trezit cu faţa la cearşaf…) am simţit că-mi dă ghes necazul. Aşa că apelez la terapia prin scris. Mai ştii, poate am să fiu mai împăcat…

Aşadar, Absolut!, monospectacol cu Marcel Iureş. Adaptare după Ivan Turbincă. La Teatrul de operă şi Balet din Chişinău. Să le iau pe rînd:

1. Nu-mi amintesc de mult să-mi fi produs atîta plăcere un spectacol (de la Andrei Şerban încoace?). Mai cu seamă al unui singur actor. E glumă să ţii spectatorii cu ochii şi urechile pe tine 1 oră 30 min.?  Încercaţi. 10 bile albe pentru marele maestru Marcel Iureş. Ce zic eu, zece, toate bilele albe reperabile!

2. 5 bile albe pentru oamenii cu ideea Festivalului “Poduri de teatru”. Aferim! Mai vrem!

3. 1 bilă neagră pentru organizarea în sine. Se puteau găsi mai multe spaţii cu atmosferă intimă, mult mai potrivite decît văgăuna din spatele scenei Operei chişinăuiene.

4. 5 bile negre pentru ăi de s-au ocupat de  vînzarea biletelor, că e vorba de organizatorii festivalului, că e vorba de Teatrul de Operă şi Balet. Au pus în vînzare bilete de 50 de lei şi de 100 de lei. Nu era nici o diferenţă, în sală. Nu existau numere de rînduri, de locuri. Care să fi fost rostul diferenţierii? (Oricine poate conchide pentru sine. Nu acuz.)

5. 10 bile negre pentru tipa ţîfnoasă care făcea pe plasatoarea. Trata oamenii ca un birocrat sadea, ca pe nişte zerouri.  La nedumerirea celui care încerca să afle unde şi cum s-ar putea aşeza conform locului indicat în bilet, răspundea ca pe malul Dîmboviţei: “Găsiţi şi voi unde nu e ocupat… Păi, cine v-a pus să luaţi bilete de 100 de lei… N-am ce vă face!” În schimb, se jimba slugarnic cînd întreba mieros: “De la ICR? Poftiţi, vă rog, aici, aveţi rezervate locuri.” Nu ne placi, duduie, bine ar fi să nu te mai vedem!…

Îmi place să cred că cei 100 de lei plătiţi pentru bilet au intrat în onorariul marelui Marcel Iureş.

Etichete: , , , ,
Publicat în It's a mad, mad, mad, mad..., La moldoveni | Fără comentarii »

Protecţia monumentelor la moldoveni

joi, februarie 10th, 2011

Primăria Chişinăului s-a gîndit, în vederea prezervării culturii, că n-ar fi rău să ajute cele cîteva sute de clădiri mai vechi din capitalie să se mai ţină copăcel o vreme. Aşa că le-a agăţat cîte un ecuson. Pînă aici e bine. De alte cîteva sute ce ar fi trebuit de mult agăţate acolo unde au răsărit ca ciupercile blocuri, case, şantiere, şandramale, ca şi de ruinele dezolante, care au fagocitat memoria de piatră a oraşului, ce să mai vorbim? Restul e tăcere… Dar şi aici nu ne-am dezminţit. Chiar tăbliţa cu Nr.1, cea de pe Primărie, te pune, oarecum, în încurcătură. Ai o senzaţie, ca să zic aşa, cam oximoronică. Vezi monstruos. Parcă nu stau prea bine alături orăşănesc, cu parfum de RASSM, şi, Doamne mă iartă, importanţă naţională, cu alură falnică de independenţă. Consecvenţa ar cere (mai ales dupe aşa vocabulă neaoşă cum e Duma), zic eu, cam un astfel de text: “Zidania fostii Dumi orăşăneşti/1901/Pamentnic di arhitecturî şî istorii di însămnătati norodnicî”. Ar fi fost, parcă, mai la locul lui… Din fericire, nimeni nu-mi cere sfatul.

Etichete: , , , ,
Publicat în La moldoveni | Fără comentarii »

Echipa de ştir

luni, martie 8th, 2010

Vinerea trecută, ca mai toată suflarea din Chişinău (şi nu numai), aşteptam lansarea (în afara Internetului) primei televiziuni de ştiri din RM. Partea festivă am înţeles că a reuşit. A fost triumfalistă, plină de autoadmiraţie şi mulţumire, bine îmbibată, cum e datina… Cînd am pus televizorul la treabă, să scaneze şi să găsească poziţia canalului JurnalTV, simţeam un fel de fior în faţa noului, ca atunci cînd despachetezi un cadou. La început, m-a cam nedumerit albastrul destul de sumbru luat drept culoare de fond a postului. Dar m-am consolat puţin ascultînd pronunţarea destul de corectă a domnişoarei/doamnei care citea ştirile de pe prompter. Nu pentru mult timp însă. Pentru că neîntîrziat am avut de făcut faţă pronunţării infecte, exprimării agramate şi lipsei de coerenţă a reporterilor (careva m-a informat că Melbourne se află în Austria). Apoi a început să şchioapăte prompterul şi prezentatoarea, în urma şocului întoarcerii la hîrtie, a revenit la un accent, ca să zic aşa, mai neaoş. S-a apucat de tăiat macaroana invitaţilor emisiunii la mijloc de cuvînt: timpul, bată-l vina… Am început să mă uit mai atent şi am văzut că şi imaginea e cam cîş: personaje luate cînd prea de aproape, cînd prea de departe, şi doar accidental în centrul ecranului. Cînd apăreau pe sticlă mai multe persoane, jalea sporea. Priveam clipe în şir cefe şi urechi vorbitoare, jumătăţi şi chiar sferturi din vorbitori, de parcă operatorul ar fi făcut exerciţii suprarealiste. În plus, aproape toate titlurile apăreau ciopîrţite: Franţa lovită de furtun, Interzis în Transnis, Dorin Chir Prim Chiş şi tot aşa (şi declar cu toată responsabilitatea că nu e televizorul de vină – mă uitam la un ecran LCD larg, care lasă cîmpuri negre în jurul imaginii 4:3 a canalului). Drept că acum măcar situaţia titlurilor e remediată: apar pe mijloc. De bonetele cochete ale domnişoarelor drăguţe care prezintă prognoza meteo nu zic nimic – foarte probabil, îl ung la inimă pe cineva cu vocaţie cazonă… În fine, ajunge, pînă una-alta. Cele mai multe necazuri ţin de partea tehnică (se zice că nici o televiziune de la noi nu are scule atît de performante. Nu s-a prea văzut.) şi pot fi remediate cînd va veni experienţa. Nu pot totuşi să nu mă întreb ce au făcut toţi ăştia luni în şir, de cînd ţine tam-tamul cu lansarea celei mai celei… Deci. Aştept să văd. Şi să aud. Că avem o adevărată televiziune de ştiri, cu o echipă profesionistă de ştiri, nu de ceea ce am citit dăunăzi pe sticlă.

Etichete: , , , , ,
Publicat în La moldoveni | 9 Comentarii »

Iarna la moldoveni

vineri, decembrie 18th, 2009

Aşa cum a aflat tot neamul, a venit iarna. Care, cum se ştie, îşi poate face intrarea în două feluri.

1. Iarna l-a găsit pe Guguţă sub cuşmă. Adeca, stînd strîmb şi giudecînd drept, e musai să fii gata de ger şi ninsoare, să ai măcar cuşmă şi pîslari, pentru că, zice un clasic în viaţă, iarna nu-i ca vara. Aşa se întîmplă în cărţile frumoase pentru copii şi la sat. Acolo unde s-a născut veşnicia.

2. Iarna ne-a luat prin surprindere. (Asta se întîmplă în realitatea crudelă a oraşului.) Adeca, stînd cum stăm şi giudecînd ca de obicei, cui, mă, să-i treacă prin minte că iarna ar putea veni la mijlocul lui decembrie? Nu-i vorbă, era unu’ care zicea te uită cum ninge decembre, da’ asta e poezie, dom’le, şi poeţii ăştia scriu şi chestii aiurite, cum ar fi funia care face mu în locul vacii… Aşa se face că priveliştea calmă, alb-meditativă şi statică pe care o prezintă zilele astea Chişinăul este vădit înviorată de maşini eşuate într-o dezordine pitorească în troienele dintre case, din hudiţe, de pe marginile străzilor ori chiar – de ce nu? – din plină stradă. Pentru că tot conducătorul auto care se respectă, alias şoferul majoritar, n-a schimbat sprintenele cauciucuri văratice pe temeinicele cauciucuri iernatice. Curţile blocurilor, în aşteptarea cetelor de colindători, urători, godo şi altă faună, văd acum alt spectacol şi aud alt vacarm. Maşini împotmolite, maşini patinînd, maşini încremenite, cetăţeni împingînd de zor, cetăţeni dînd cu lopata, cetăţeni care cască gura. Peste toate pluteşte un amalgam de îndemnuri războinice, heirupuri viscerale, sudălmi plurilingve (pentru că sîntem, zice-se, o societate policulturală). Cozile de la centrele de service, vulcanizare, depanare etc. care se ocupă de reîncălţarea vehiculelor nu mai scad, cum nu scade avîntul ninsorii. Şi aici vacarm eterogen, başca revoltă contra primăriei, guvernului, mecanicilor, climei, ozonului (nu ăla cu na-na-na-na-năi), Celui de ninge… Fiindcă aici cetăţeanul e organizat (de necazul comun). Turmentat va fi deseară. Curat d-ale carnavalului. Parol.

Mai aştept să se mai potolească ninsoarea. Poate se mai curăţă străzile. Atunci mă duc şi eu să-mi schimb roţile. Cu ceva noroc, va fi chiar anul ăsta.

Etichete: , , , ,
Publicat în La moldoveni | 2 Comentarii »

Alegerile, la moldoveni şi în Honduras

luni, decembrie 7th, 2009

Honduras este o ţară care ocupă un loc aparte în imaginarul cetăţeanului din spaţiul pruto-bîco-nistrean. Unii dintre prietenii mei găsesc chiar niscaiva afinităţi aproape mistice între destinele acestor ţărişoare vorbitoare de limbi neolatine. Dar dacă, pînă nu demult, această apropiere denota o oarecare condescendenţă – adică, vezi, Doamne, încă n-am ajuns ca Hondurasul (variantă: honduraşii), realitatea prezentă pare să schimbe echilibrul, invalidînd opiniile noastre pline de suficienţă.

La 29 noiembrie 2009, Honduras, după multă vînzoleală legată de răsturnarea unui preşedinte roşu (seamănă?), şi-a ales un alt preşedinte. Pe Porfirio Lobo. Lupu, cum ar veni.

Lobo al nostru însă n-a fost ales (nu seamănă). Şedinţa Parlamentului a decurs previzibil. postoico, cu vocea-i gemînd de imbecilitate. Fruntaşi ai AIE, cu discursuri ponderate, mai mult ori mai puţin optimiste. Ghimpu, cu vehemenţa-i obicinuită, trimiţîndu-l pe munteanu … la fracţiune, fără a-i deschide microfonul.

Aşadar, Lupu n-a fost ales. Iar. Şi, de data asta, pentru multă vreme. Pînă la vară. Vom avea alegeri, poate, chiar în perioada meciurilor decisive de la Campionatul Mondial de fotbal. Şi atunci, multă lume va avea de făcut o alegere grea în acea duminică: scrutinul ori fotbalul. Votul ori botul. Iar la acel campionat, una dintre echipele participante va fi cea a Hondurasului. Seamănă? Aş…

Etichete: , , , , ,
Publicat în La moldoveni | 9 Comentarii »

Prezumţia vinovăţiei

joi, iulie 23rd, 2009

Stăteam zilele astea de vorbă cu un prieten într-o zonă a Chişinăului cunoscută nu atît pentru Biblioteca Naţională, care se află acolo, cît pentru multele cîrciumi, mai mult ori mai puţin selecte, crescute tot acolo. Cum discutam şi noi, aşa ca toţi cetăţenii angajaţi, despre politică, iată vin în cale, se cobor la vale, dar nu trei turme de miei, nici măcar trei ciobănei, ci trei organe. Interne. Cu epoleţi de locotenenţi. Erau voioşi şi afişau o atitudine de stăpîni. “Abia aşteaptă băieţii să vină 29 iulie, poate le vine iar dezlegare la dezmorţire”, zic eu. “De ce crezi că toţi sînt la fel, îmi replică amicul, că doar nu ştii cu ce au fost ocupaţi pe 7 aprilie şi după?” Şi avea dreptate. Cel puţin, formal. Pentru că la Codul de procedură penală al Republicii Moldova, art. 8 scrie : “Persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atîta timp cît vinovăţia sa nu-i va fi dovedită…” Foarte importantă, chestia asta cu prezumţia nevinovăţiei. Un indicator clar al nivelului de democraţie, chiar de civilizaţie, atins de o societate. Dar ce ne facem cu poliţia noastră, mare şi lată? După 7 aprilie, ea este atît de pătată şi de compromisă (nu că ar fi fost, anterior, exemplar de imaculată…), încît alăturarea termenilor “prezumţia nevinovăţiei” şi “poliţie” pare, ca să zic aşa, niţel forţată. Chiar paradoxală. Cam cum ar fi “Clubul vegetarian al canibalilor”.

Nu zic că papuc şi botnari (iertate-mi fie aceste cuvinte care nu trebuie rostite într-o societate de oameni educaţi) ar fi izbutit să-i dea afară pe toţi cei incomozi. Ba chiar sînt absolut sigur că în poliţie au rămas destui oameni cinstiţi şi demni. Dar situaţia e cam aşa. Nu noi (cetăţenii, societatea) trebuie să dovedim ce a făcut poliţia şi fiecare poliţist după 7 aprilie. Dimpotrivă, fiecare poliţist va trebui să demonstreze, lung şi anevoios, aici şi acum, pretutindeni şi mereu că merită să fie considerat un apărător şi nu un agresor al cetăţeanului din banii căruia trăieşte. Ar putea începe să facă lucrul acesta de pe acum. Şi, mai ales, de la 29 iulie încolo. Dar să înceapă neapărat şi fără întîrziere. Pentru că deasupra fiecărui poliţist în parte atîrnă prezumţia vinovăţiei.

Etichete: , , , , ,
Publicat în La moldoveni | 5 Comentarii »

Jaful la moldoveni

joi, iulie 2nd, 2009

N-am să surprind pe nimeni dacă spun că nimic în RM nu e ca în alte părţi. Ori aproape nimic. Aşa că am simţit un fel de zvîcnet deasupra stomacului cînd am aflat de jaful secolului care a bulversat întreaga opinie publică etc. etc. Şi care era cît p-aci să mă facă să cred că uite, ne punem şi noi, tîrîş-grăpiş, în rînd cu lumea, intrăm în Europa… Dar s-o luăm de la început. Mă sună dăunăzi tatăl meu  şi, după ce facem schimb reciproc de informaţii asupra sănătăţii tuturor, de noutăţi  – atîtea cîte sînt -  şi de opinii cu privire la ploile care, iată,  întîrzie iar să vină, mă întreabă, ca profesor de literatură şi om citit ce se află: “Ai auzit de cutremurătorul jaf de astă noapte?” “Nu, zic, unde?” “Aici, în sat.” “Iar au furat capra ori gîştele cuiva?”, mă interesez cu un fel de amuzament plictisit. “Vezi să nu. Au prădat banca.” “Care bancă? De economii?” “Nu. Cea de întrajutorare.” Aha, se prefigurează niscaiva dramatism, poate chiar tragedie – e vorba de puţinii bani pe care i-au adunat, de unde au, de unde nu, ţăranii noştri urgisiţi de criză, secetă şi MU1. Pe de altă parte, orice s-ar zice, e o gură de aer proaspăt. Se mişcă ceva şi la noi. Poliţişti idioţi avem. Mai e nevoie de hoţi ingenioşi ca să vorbească lumea şi despre STATUL nostru. “Şi unde era banca asta?” “Într-o cameră din fosta cîrmuire a colhozului. Cu pereţi de cotileţi, cu gratii la ferestre. Banii erau într-un seif. Hoţii s-au urcat noaptea în pod, au spart tavanul şi au coborît în “bancă”. Aici au dezbătut gratiile de la geam, că era o treabă uşor de făcut dinăuntru. Au deschis geamul şi au transmis seiful complicilor de afară. Cred că au fost vreo 5-6 băieţi voinici, că era greluţ seiful.” “Mare necaz, zic. Cred că fierbe lumea.” “Aha, mare necaz. Pentru hoţi.” “Adică?” “Zice lumea că nu era zare de bani în seiful acela.” Aici m-am dezumflat niţel. Asta e. În ţara asta, şi jaful e ca la nimeni. Dar m-am bucurat. Nimeni n-a avut de suferit. Poate doar şalele şi amorul propriu al hoţilor. “Proastă afacere pentru hoţi, observ eu marele adevăr, după ce că s-au spetit o juma’ de noapte să scoată seiful şi vreo juma’ de zi să-l spargă.” “Las’ să-l dea în judecată pe Costică, omul cu banca, încheie tatăl meu convorbirea. Vii sîmbăta viitoare pe la Ermoclia?”

Etichete: , , , , ,
Publicat în La moldoveni | 2 Comentarii »

Istoria la moldoveni

marți, iunie 30th, 2009

Recent, destinsul scabant de talie intermaţională, proaspătul doftor în isterie victor stepaniuk, a mai comis o descoperire în domeniul în care persistă să paraziteze. În spiritul ideologiei dragi pîntecului său, cum că în pragul victoriei -ismului se acutizează lupta de clasă, el a constatat că nu numai politica poate fi antistatală, ci şi istoria, cu toate disciplinele ei, în speţă arheologia. La ce bun să se mai facă cercetări referitoare la epoca lui Ştefan cel Mare – doar se ştie deja că voievodul a întemeiat Moldova cu 650 de ani în urmă, că era Ssssssssstatalist şi că vorbea ruseşte cu accent hazanovian. Pentru ce ne trebuie cetăţile getice – nu erau ăştia strămoşii românilor? Iar chestii alde Orheiul Vechi nici măcar nu sînt de actualitate. N-avem nevoie să ne mai încîlcim în diverse etnii şi populaţii care s-au perindat pe aici. Toate se pot rezolva definitiv în spiritul statalităţii şi patriotismului. E cazul să mergem cît mai adînc. Aşa cum cunoaştem din opera clasicilor marxism-leninismului, omul a provenit de la maimuţă. Dar lumea savantă de pretutindeni încă mai caută veriga lipsă. Tocmai aici se poate da lovitura. Ar fi statal şi patriotic să se demonstreze că veriga lipsă este comunistul. Oare nu scrie la carte despre comuna primitivă? Şi cum atunci se numeau membrii acesteia? Ăă? Ei, vedeţi. Nu mai umblaţi cu diversiuni geto-daco-române. “Adresa-ţi autorităţilor locale scrisori, care să infirme acest fals!” Cin’nu crede, las’s-se ducă ici

Etichete: , , , ,
Publicat în La moldoveni | 2 Comentarii »

Distracţia la moldoveni

vineri, iunie 19th, 2009

O ceată de tineri zglobii, scăpaţi de grijile şcolii şi supăraţi pe arşiţă, au decis să combată plictisul prin have fun şi au pus de un flashmob în faţa Catedralei Naşterea Domnului din Chişinău. Aici au căzut niţel într-o meditaţie pseudo-yoga, s-au stropit cu apă şi au dat interviuri  ProTV-ului, care a considerat evenimentul suficient de notabil pentru a se deplasa la faţa locului. Toate bune, mai bine aşa decît să colinde străzile aiurea, cum a declarat un participant. Flashmoburile sînt, într-adevăr, acţiuni care sparg banalitatea cotidianului şi sînt o modalitate excelentă de comunicare şi manifestare a tinerilor. Nici n-ar mai trebui să menţionez rolul pe care l-au avut acestea după alegerile avortate din aprilie – toată – ori aproape toată – lumea ştie de Revoluţia Twitter.  Dar oare, printre politmob, fun-mob, mobile clubbing etc., ar fi loc şi de acţiuni ca bibliomob, art-gallery-mob?..

Etichete: , , , ,
Publicat în La moldoveni | 6 Comentarii »