Zaza Burciuladze, "Kafka instant", Cartier, 2011
„…Și ce dacă Anna nu i-a citit pe Proust și pe Joyce? Dacă preferă un gram de hașiș tuturor sonatelor pentru pian ale lui Skriabin? Dacă socotește că tocata e o mâncare, că cinofil e cel căruia-i plac filmele și că Napoleon e un tort? Dacă n-a văzut de când e ea Portretul lui Jeanne Hébuterne de Modigliani, semănând totuși cu aceasta ca două picături de apă? Dar poate chiar l-a văzut, însă nu ţine minte? Căci are o ţinere de minte nu mai bună decât a aricilor. Și ce dacă?
Păi, cum vine asta, „și ce dacă”? Eu unul ce n-aș da, numai să uit de toate măcar pe un sfert de minut. Și ce n-aș mai da, în plus, ca să-mi aud în aceste clipe unchiul fluierând Lillibullero. Nu m-aș da în lături nici de la cocaina columbiană… două cărărușe albe și o bancnotă făcută sul. Drogurile acoperă tot spectrul, dacă te uiţi mai atent: alb, negru, verde, cenușiu, galben, transparent, kaki, cafeniu, nisipiu, roz etc., etc. United Colours of Drugs. Dar ce să mai vorbim! Și ce dacă îi știu pe dinafară, încă din copilărie, pe Proust și pe Joyce? Și ce dacă am studiat aproape tot, începând cu erele paleozoică, mezozoică și cenozoică și terminând cu ingineria genetică și virușii informatici, fără a mai pune la socoteală sonatele lui Skriabin și Metafizica lui Aristotel? Trec și peste cercetările legate de fel de fel de ritmuri, algoritmi și logaritmi, cu toţi electronii, protonii și neutronii lor… Oare nu de aici mi se trage tot talmeș-balmeșul pe care îl am acum în scăfârlie și nu de asta oare sunt convins că în Capul Verde, unde te întorci, vezi numai capete verzi, iar prin Praga te împiedici de praguri la tot pasul?..”
***
„…Dar, așa cum am mai spus, Dirty Harry a luat decizia fermă de a nu scrie niciodată nimic. Căci eu am profunda convingere că merită să scrii atunci când nu ai nimic altceva de făcut și nu ţi-i lene. Iar mie, recunosc, mi-i întotdeauna lene să scriu și-mi este mai ușor să car mărgăritare la fântână decât să iau pana în mână. Cu atât mai mult cu cât am adunat un morman de mărgăritare și-i pot dărui fiecăreia dintre voi chiar și un sac întreg. Prefer să stau cu ochii pe ceea ce s-a scris deja. Iacătă îmi aranjez cărţile pe rafturi și mă apuc să le păzesc. Dacă am să scap cumva de ninja sau de dușmani, ori dacă ei n-au să mă forţeze, sub ameninţarea unor torturi groaznice, să mărturisesc ceva, am să vă aduc la cunoștinţă, profitând de ocazie, că mie, ca și oricărui dictator, îmi poartă dușmănie vrăjitorii cei răi. (Nu pot să nu menţionez pe loc că nicio forţă n-are să mă facă, în acest caz, nici măcar să clipesc, pentru că Apocalipsa, dimpreună cu Infernul lui Dante și cu toate paradigmele lui Faust, sunt bâiguieli de copii în comparaţie cu haosul care se călește în forja minţii mele – cum mi-i dată de la Dumnezeu – scurte.) De altfel, ca să încătușezi un om, trebuie mai întâi să-l prinzi. Iar eu sunt prea precaut ca să permit așa ceva. Și totuși, de curând, doi vrăjitori m-au pândit pe întuneric în casa scării și așa m-au apretat cu bâta, că nu mai speram să-mi adun ciolanele. Pesemne însă că nu-mi este scris să mor de bâtă. După ce m-au cotonogit, m-au mai mușcat de călcâi și abia după aia s-au retras. E posibil că au vrut să-mi mursece talpa… De fapt, cine știe! Poate că m-au luat drept Roland, care avea un călcâi vulnerabil și căruia i-a venit de hac, la Roncesvalles, Bernardo del Carpio cu un ac. Dar cât fac bâta și o mușcătură la picior faţă de steluţele și acele otrăvite ale unui ninja?..”
***
„…După părerea mea, așa ar și trebui să fie, orice om cumsecade trebuie să fie urmărit măcar de un ucigaș. Ei, dar un dictator – de și mai mulţi. Nu știu ce ziceţi voi, fete din Ierusalim, dar eu unul, de exemplu, nu cunosc niciun om cumsecade pe urmele căruia n-ar umbla cu limba scoasă vreun ucigaș. Ce să mai vorbim de dictatori. Cei mai mulţi dintre ei au pierit de mâna ucigașilor. Cinci minute de căutare pe Google le-ar băga pentru totdeauna minţile în cap celor care sunt siguri că astea-s aiureli. Dar… apare întrebarea: ce cuprinde acest adevăr, ce ne va da cunoașterea și limpezirea lui?
You’ ll see your problems multiplied
If you continually decide
To faithfully pursue
The policy of truth.
Nu spune Ecclesiastul că unde este multă înţelepciune este și multă amărăciune? Asta-i! La fel e și cu adevărul. Cum să nu te necăjești și să nu te amărăști când afli că savanţii suedezi au dibăcit la gâștele sălbatice necrofilie homosexuală? Bunăoară, eu nu mă sinchisesc că totul este deșertăciune și vânare de vânt, că sunt muritor, dar, uite, atunci când mi se comunică la televizor această noutate despre gâște, simt, pe vrute, pe nevrute, cum ceva îmi atârnă greu pe suflet. Mai era cum era dacă papa de la Roma începea să facă ouă. Asta ar fi de înţeles. Dar purtarea gâștelor, hotărât lucru, nu-mi intră în cap. Toată speranţa mi-o pusesem în gâște – nu ele oare salvaseră, la vremea lor, Roma? De n-ar fi salvat-o, rămânea papa fără locuinţă. Iar fără un acoperiș deasupra capului, poţi să faci și ouă, poţi să faci și omletă, nimeni nu dă doi bani pe tine. De altfel, ar fi interesant de știut dacă păsăruicile homosexuale au recurs la necrofilie salvând cetatea eternă.”
